Asa relaxare mai rar..

Anunțuri

Cadouri aniversare

Cine nu isi doreste cel mai frumos/ cel mai dragut/ cel mai toughtfullllll/ cel mai unic cadou de la iubit/a de ziua de nastere/ de nume? Hashtag multe #slashslashslash 🙂

De multe ori am dat rateu si la barbati si la cadourile primite de la ei. Nu caut calul de dar intre aschiile dintilor, intotdeauna am preferat adevarul, iubirea si fericirea in locul unui cadou exceptional; dar sa recunoastem.. cand vedem o punguta micuta suuuuper frumoasa, nu ne gandim la o bijuterie? Sau cand vedem un tufis de trandafiri in bratele lui, alaturi de o punga din care ies hartiute colorate, nu ne gandim la cata atentie si iubirea ne ofera cel caruia ii declaram ” si eu!”, el „si eu ce?”, eu ” si eu te iubesc!” 🙂 ? Putina atentie pentru putin mai multe sentimente.

Anul acesta a fost randul meu sa fiu rasfatata ca la carte! #hashtag #semnulexclamarii

Imi plac foarte mult iasomniile,  fie ca vorbim de flori, parfumuri sau orice altceva ce adie a prospetimea lor. Am primit un parfum de la BVLGARI, o alta aroma a florilor de iasomnie. Am cautat tot mai multe detalii legate de parfum si am descoperit site-ul Aoro. Cititi cate esente contine acest parfum si totusi eu miros doar a iasomnie Bvlgari Jasmin Noir. M-am Indragostit! ..si de iubit, dar et ce parfum de l’eau.

Am fost surprinsa sa observ ca iubitul meu nu s-a oprit aici; pe langa acest superb parfum am primit de la Sephora un set de baie fraise, miros incredibil. Piele imi este catifelata, iar parfumul chiar rezista! Daca as avea un aparat performant, as face poze repetitive in costum de baie, sa imi arat pielea super fina!

Iubesc sa fiu rasfatata…

The Hunger Games – versiunea vazuta de ochii mei

Totul a inceput cu ea..

Nu am citit cartile, recunosc, dar odata ce am inceput sa vizionez filmele am preferat sa raman cu versiunea cinematografica. Evident ca aceasta varianta esti modificata, scurtata, plagiata ca nonsens, iar toata lumea este fericita. Nu am inteles frustarea unora in legatura cu versiunea cinemato vs. versiunea bookish. Eu sunt de parere ca regizorul este regizor atunci cand creaza si lustruieste operele autorilor, astfel el reusind sa se identifice printre ceilalti regizori ca si identitate, originalitate.

Sa ii multumesc regizorului pentru o asa poveste, o asa imaginatie care mi-a trezit pana si cele mai adanci intrebari legate de viitorul nostru: „What if..?” What if peste 100 de ani cand va trece si al 3-lea Razboi Mondial (care va fi si nu cred ca exagerez), vom ajunge impartiti in Districte si pe cale de disparitie datorita foametei? Adevarat sau nu, am fost invatata la facultate ca in prezent, datorita trecutului plin de razboaie si manifestari, siguranta interstatala este in pericol. INSECURITATEA is a must prevent. Cu astfel de filme ne putem imagina daca am putea face fata unui astfel de viitorul sau nu.

In ceea ce priveste Jocurile Foamei, dintotdeauna am vrut sa cred ca exista si altfel de universe paralele, iar acest film mi-a dat o senzatie de piele puricata de la inceputul linistitor al sunetelor surde. Melodiile alese, costumele si decorul strigau a manifestari launtrice de disperare pentru tanara Katniss, luptatoarea familiei pentru familie si pentru dreptatea celor ce aveau gura cusuta cu firul din frica al Capitoliului.

Sunt atatea bucati din film care merita despicate si analizate dar niciodata nu este suficient timp; sa nu mai vorbim despre drama centrala a filmului, care de fapt are doua ramificatii: Katniss isi iubeste familia, dar isi iubeste barbatii, fie ca recunoaste sau nu (in cel de-al treilea film toti observa iubirea ei pt Peeta numai ca ea e legata la ochi). Central apare nevoia de a se salva pentru a putea reveni acasa sa isi continue grija pt mama si sora, dar departe de ochii nostri este nevoia ei de a supravietui, frica de moarte si frica de a ucide inainte de a fi ucisa. Toata forta ei se pare ca vine din pandantivul de la piept si din arcul cel vitez, fara acestea povestea nu ar mai exista, deoarece ca orice basm, eroul are nevoie de obiectele magice pentru a trece de probele raului. Nu departe de adevar se afla aceasta nevoie de a te baza pe obiecte pentru a ne aduce noroc si viata fericita, deoarece si noi in viata de zi cu zi purtam bratari, medalioane sfintite sau cruci pentru a ne feri de necaz si primejdie. Si totusi… oare cate dintre aceste superstitii chiar au afect? Trebuie sa ne luam si noi arcusul si pasarea in brate pentru o viata buna? Greu de descifrat.

Cu toate acestea, am murit de nerabdare sa vad urmatorul film din seria Foametei.. pardon, din seria Jocurilor Foamei.

Manastirea chipului tau

Am crescut, am invatat si ne-am eliberat de amintirile triste. Fiece zi o intamplare imi distruge linistea, nu pot sa nu gandesc ca ziua de maine va aduce daruri pt sufletul meu..

Asa cuvinte asa om lipsit de ele. Sa fim seriosi! Cine mai vorbeste de suflet si mantuirea lui sau cine mai aduce vorba, macar, de o activitate de caritate pt suflet?

Nimeni.

Imi pare rau sa vad cersetori pe strada si sa nu ma intreb: „oare ei ma pacalesc sau statul pe noi toti?”. Am ajuns sa nu mai cred in cersetorul cu lacrima pe umar, datorita minciunilor societatii.
Da. Sunt revoltata. Si da! Vreau o schimbare! Dar cine sa ma mobilizeze?… consider din tot sufletul ca sunt multi ca mine: eu fac bine dar nu imi place sa se afle. Binele il faci ca vrei, nu ca sa te lauzi.

Deci.. suntem oameni buni? Sau doar oameni cu speranta ca maine va fi cineva care va da un ban cersetorului din strada.

Balul si absolvirea. Part 2.

f027f96ece4ba627fea90e0b3f7eb55c

Stateam si ma gandeam, intr-o seara de vara, ca tot ceea ce exista in jurul meu sunt numai intrebari.

Era vara, dar nu asa cum o stiam, era ca unul dintre acele momente cand te doare ceva anume, din tine dar si sufletul tau. Nu stii exact ce anume si, atunci, te prefaci ca nu exista. Sa inteleg ca eu, de fapt, aveam o zi asa proasta, incat preferam sa cred ca nu exista aceea zi, doar in speranta ca voi uita de suferinta? Sau imi doream sa nu exist? Acum nu stiu sa raspund la aceste intrebari, dar in mod cert stiu sa raspund la intrebarea „Ce gandeai intr-o deplina suferinta?”. Deoarece ma afecta asa intens … imi doream sa rastalmacesc launtrul amintirilor. Imi doream sa aflu secretul motiv pentru care aveam un jurnal; si nu vorbesc doar de un simplu jurnal, vorbesc despre mai multe simple jurnale pasionale.

Stie careva cum este sa simti, pur si simplu, gustul amintirilor doar auzind aceea melodie?

Stie careva cum este sa simti, pur si simplu, gustul amintirilor doar simtind la un strain parfumul LUI? Cum adierea vantului este atat de incarcata cu o energie incredibila, atat de puternica incat il simti pe EL atat de aproape, in ciuda faptului ca au trecut mai mult de 5 ani?

Eu stiu. Eu chiar stiu cum este sa inspiri amintirea lui, amintirea noastra! Am trait, am simtit si apoi ne-am despartit. Nu este usor pentru nimeni atunci cand vine vorba de o despartire, iar „let’s be friends” nu merge aproape.. niciodata.

Sa incep cu inceputul, eram la liceu, si eu dar si el. Eram fanatici cu muzica, dansul, hip-hop-ul, si speranta zilei de maine. El era mai mare, eu mai mica, dar nu intratat incat sa nu ies in vizorul pradatorilor ( sa ne intelegem, iubesc sa fiu prada, dar iubesc si mai mult sentimentul de „return the favor, baby”). Era febra hi5 si nu exista adolescent fara un profil bine editat si publicat online; noroc ca exista acest mic imbold de imaturitate, ca altfel, la cat de timida eram, nici macar atat nu reuseam sa ma evidentiez. Si fara fâs sau bâz am inceput sa vorbim. Intotdeauna am avut un fler in a anticipa urmatoarele miscari si mai ales sentimentele pe care le voi dezvolta pe parcursul unei mici escapade in episodul amorului propriu; astfel la prima intalnire m-am aranjat cum nu reusisem sa fac acest lucru in viata mea! Ma minunam de propriile talente in ale stylingului si nu a fost absolut nimic in zadar Cum m-a vazut, chipul i s-a crispat intr-o expresie comuna „Damn! Nu credeam ca e chiar asa frumoasa!”. Si stiam ce va gandi chiar si atunci cand o confirmare din propriile cuvinte au aparut pe neasteptate de la a doua inalnire. Fugeam prin liceu doar pentru a da de el „intamplator” si pentru a-l saluta pe obrazul barboso-adolescentin.

Imi amintesc clar cum asteptam momentul de a iesi de la liceu in curtea interioara si de a da buzna in bratele lui asa firave in nesiguranta, dar asa de masculin parfumate. Imi placea sa ii sar in brate si sa ii prind gatul intre brate, sa ii adulmec savoarea parfumata de dimineata, chiar daca era aproape seara. Imi placea sa il sarut tare pe obraz si apoi sa ii zambesc din ochi. Imi placea.. tot ce faceam pentru el! Era totul pentru mine, dar era asa nepotrivit pentru mine.. asa diferit de viitorul pe care parintii mi-l doreau.. asa diferit de iubitul ideal pe care prietenele mele il descriau pentru mine.. si, cu toate defectele lui, il iubeam fara sa concretizez un gand.

Detaliile sunt de prisos; ce a fost intre mine si el sunt doar experiente determinante in maturizarea mea ulterioara, iar amintirile intotdeauna vor ramane cu mine, pur si simplu pentru a ma afecta de fiecare data cand il vad la colt de strada sau, intamplator, la usa cealalta a metroului.

Intimitatile noastre nu sunt de prisos acum, dar au fost extrem de inutile atunci cand incercam sa ii explic ce simt pentru el, cand el deja imi spunea ce a decis: „Totul este departe de ziua de maine.”. Chiar si acum, dupa atatia ani, refuz cuvintele lui  din aceea seara „Totul este departe de ziua de maine.”  .

Am incercat.. credeti-ma chiar am incercat sa fac imposibilul sa „ne intalnim intamplator” pentru a trezi, din somnolenta absurda, minunatul suflet care.. DA.. m-a iubit! Imposibilul este imposibil atunci cand avem mori de vant ghidate de destinul paralel tie. Cu alte cuvinte.. l-am pierdut. Acum sper doar sa fie bine, deoarece eu sunt mai mult decat bine: acum sunt iubita si mai bogata cu cate un gand bun pentru toti cei care mi-au croit drumul pana ieri la ora aceasta.